Revista presei: Iranul a descoperit rezerve de petrol şi gaze în Marea Caspică
Iranul a descoperit rezerve de petrol şi gaze în Marea Caspică. Volumul de rezerve de petrol se ridică la două milioane de barili, iar cel de gaze la 1,42 miliarde de metri cubi, informează vesti.ru.
Silvio Berlusconi este cea mai slab cotată personalitate din ultimii 30 de ani în Italia, relatează Adevărul. Potrivit unui sondaj, 55 la sută dintre cei intervievaţi, consideră că sfârşitul Guvernului Berlusconi, în noiembrie 2011, a schimbat în mod pozitiv Italia, în timp ce 64 de procente dintre aceştia consideră în continuare că intrarea lui în politică a avut o influenţă negativă.
Germania va face publică, pe 12 septembrie, o primă decizie privind Mecanismul European de Stabilitate. Curtea Constituţională a statului federal a început, pe 10 iulie, examinarea a şase plângeri care vizează blocarea ratificării Mecanismului şi a pactului bugetar european, notează publicaţia Der Spiegel.
Marea Britanie va investi aproape 10 miliarde de lire sterline în modernizarea căilor ferate. Lucrările vor începe în 2014, urmând să dureze cinci ani, informează BBC. Premierul David Cameron a numit această investiţie cea mai mare de la epoca victoriană încoace.
Jeremy Clarkson, prezentatorul emisiunii Top Gear, este cel mai bine plătit star al BBC, potrivit datelor companiei, scrie publicaţia The Guardian. Acesta a realizat venituri de 3,5 milioane de lire sterline din această activitate.