Revista presei: Israelul a anunţat dejucarea unor atentate pe cel mai mare stadion din Ierusalim
Papa Francisc începe astăzi o vizită de trei zile în Turcia. Reuters notează că este cea de-a patra călătorie pe care un suveran pontif o face în această țară musulmană. Ce alte subiecte abordează presa internaţională aflaţi în materialul următor.
Moțiunea de cenzură împotriva președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a fost respinsă de către Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg. Moțiunea a fost inițiată după apariția dezvăluirilor privind evaziunea fiscală din Luxemburg pe când Jean-Claude Juncker deținea funcția de premier, scrie The Guardian.
În cadrul aceleeaşi şedinţe, Parlamentul European a aprobat o rezoluţie care prevede scindarea companiei Google în două entităţi distincte, titrează BBC. Astfel, europarlamentarii cer ca operaţiunile legate strict de căutările online sa fie separate de celelalte servicii comerciale şi financiare.
Israelul a anunţat dejucarea unor atentate pe cel mai mare stadion de fotbal din Ierusalim, dar şi în alte părți ale Orașului Sfânt. Potrivit autorităţilor, atacurile erau planificate de membrii grupării extremiste Hamas, notează Al-Jazeera.
Prințul William se va deplasa în China la începutul anului viitor. Potrivit publicaţiei Telegraph, aceasta este prima vizită a unui membru al familiei regale britanice din ultimele aproape trei decenii.