Revista presei: Liderul Al-Qaeda împreună cu alţi membri ai grupării, arestaţi la Bagdad
Curtea Constituţională din Egipt şi-a suspendat activitatea pentru un termen nedeterminat, după ce susţinătorii liderului de la Cairo au blocat accesul în clădire, titrează Reuters. Judecătorii urmau să se pronunţe asupra legitimităţii proiectului noii legi supreme a ţării, adoptate de Adunarea Constituantă.
Dacă republicanii nu vor accepta creşterea impozitelor pentru bogaţi, atunci nu poate fi vorba despre niciun fel de acord în privinţa evitării "prăpastiei fiscale" în Statele Unite. Avertizarea aparţine secretarului trezoreriei SUA şi a fost făcută în cadrul unei întrevederi cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, informează BBC. Cel din urmă a declarat că planul preşedintelui Obama de a strânge 1,6 trilioane de dolari la buget, în 10 ani, este "o propunere neserioasă".
Scrisoarea codificată, în care Napoleon anunţa că va arunca în aer Kremlinul, a fost vândută pentru 150.000 de euro în cadrul unei licitaţii în Franţa. Asta deşi preţul ei era estimat la 10-15 mii de euro, scrie France24. Răvaşul a fost trimis în octombrie 1812, iar conţinutul său exploziv a trezit interesul colecţionarilor din întreaga lume.
Liderul filialei iraniene a reţelei Al-Qaeda, dar şi alţi câţiva membri ai grupării, au fost arestaţi la Bagdad. Potrivit RBC, anunţul a fost făcut de televiziunea de stat din ţară, care a menţionat că operaţiunea de capturare a teroriştilor a durat două luni.
Compania Egypt Air va realua de astăzi cursele aeriene spre oraşele Damasc şi Aleppo. Anunţul a fost făcut de autorităţile de la Cairo, informează Vocea Rusiei. Decizia a fost luată după ce reprezentanţii companiei au fost asiguraţi că situaţia în domeniul securităţii din Siria s-a stabilizat. Zborurile au fost suspendate pe 29 noiembrie.