Revista presei: Liderul de la Damasc, Bashar al-Assad, păzit de trupe ruse
Preşedintele american, Barack Obama, va anunţa, astăzi, o serie de propuneri pentru limitarea incidentelor cu arme de foc, titrează Washington Post. Dezbaterea în acest sens s-a intensificat după mai multe atacuri armate, comise în Statele Unite.
Gigantul auto Renault va concedia 7,5 mii de angajaţi din Franţa, până în 2016. RBK scrie că reprezentanţii companiei spun că măsura a fost luată din cauza crizei. Doar în luna decembrie a anului trecut, vânzările au scăzut cu 27 la sută, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011.
După atacul comis, săptămâna trecută, împotriva consulului, Italia a decis să suspende temporar activităţile consulatului său de la Benghazi. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe de la Roma, decizia a fost luată pentru a spori măsurile de securitate, notează Reuters. Anul trecut, ambasadorul SUA în Libia a fost ucis în urma unui atac al islamiştilor asupra reprezentanţei diplomatice americane în această ţară.
Bashar al-Assad s-a mutat, împreună cu familia, pe un vas aflat lângă coasta siriană. Aici el este păzit de forţele navale ruse. O informaţie în aces sens a fost făcută de un cotidian saudit şi publicată de Times of Israel. Sursa israeliana scrie că protecţia oferită de ruşi echivalează cu un azil politic pentru liderul de la Damasc.
Pericol de holeră în Havana, unde au fost identificate peste 50 de cazuri de îmbolnăvire. Anunţul aparţine ministrului cubanez al Sănătăţii, notează RIA Novosti. Holera a fost semnalată în mai multe cartiere din Havana, oraş cu 2,2 milioane de locuitori şi cu un număr considerabil de turişti în fiecare an.