Revista presei: Ministrul libian al petrolului se alătură rebelilor
Cel puţin 4 persoane au fost arestate după ce un filmuleţ cu torturile aplicate persoanelor cu hadicap mental de la azilul Winterbourne View din Bristol, Marea Britanie, au fost făcute publice. Potrivit Daily Mail în urma scandalului, 13 angajaţi ai azilului au fost concediaţi.
Agenţia braziliană a mediului a sprijinit construirea unui baraj hidro-electric în pădurea amazoniană, în ciuda opunerii ecologiştilor, potrivit BBC. Guvernul brazilian susţine că centrala va suplina nevoile de energie a ţării, iar ecologiştii declară că aceasta va aduce daune majore celei mai mari păduri tropicale din lume.
Ministrul libian al petrolului se alătură rebelilor. Potrivit RBK.ru, Shukri Ghanem a declarat că a părăsit ţara şi va lupta pentru un stat democratic. Oficialul a mai adăugat că încă nu conlucrează cu Consiliul Naţional de Tranziţie.
Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad a cerut Egiptului să-şi îmbunătăţească relaţiile diplomatice cu ţara sa, în special după căderea regimului Mubarak. Potrivit Jerusalem Post, declaraţiile liderului de la Teheran au fost făcute la o întâlnire cu academicienii egipteni.
Australia ar trebui să exporte în Indonezia carne de vită şi nu animale vii, pentru a evita maltratarea animalelor destinate sacrificării. Este opinia unui oficial, citat de publicaţia The West Australian. La începutul acestei săptămâni Canberra a pus la punct un program, care interzice exportul de animale vii către abatoarele din Indonezia, după ce a fost filmat un documentar cu totrturile la care sunt supuse vacile.