Revista presei: Noul Papă trebuie să înveţe din succesele, dar şi eşecurile predecesorului său
Presa din întreaga lume vuieşte, astăzi, după alegerea noului Suveran Pontif şi atrage atenţia asupra tuturor detaliilor.
Se întămplă rar ca un cardinal care nu este printre favoriţi să fie desemnat papă. Le Figaro scrie ca Jose Bergoglio a reuşit această performanţă, deoarece s-a dovedit a fi persoana potrivită pentru a face faţă problemelor actuale pe care le are Biserica Catolică.
Despre principala provocare a lui Papa Francisc scrie şi The Telegraph, care notează că nou Suveran Pontif trebuie să înveţe din succesele, dar şi eşecurile predecesorului său, Benedict al XVI-lea. Oamenii aşteaptă de la noul părinte inspiraţie spirituală, dar şi o conducere fermă.
Prin alegerea lor, cardinalii au transmis un mesaj puternic, titrează The New York Times. Potrivit jurnaliştilor americani, viitorul Bisericii se află în Sudul Lumii, casa celor mai mulţi catolici de pe Pământ.
Iar Fox News scrie că lumea a fost martoră la unitatea creştinilor catolici. Publicaţia notează că mii de oameni, din toate colţurile planetei, s-au adunat în Piaţa Sfântului Petru ca să se roage şi să trăiască momentul istoric al alegerii lui Papa Francisc.