Revista presei: Opoziţia de la Bucureşti planifică noi proteste de amploare
Protestele violente din România sunt în continuare în atenţia presei internaţionale. În acest context, publicaţia britanică "The Guardian" scrie că oficialii români "trebuie să se reconecteze la realitate" şi să ofere soluţii adecvate problemelor politice.
Mămăliga nu explodează, dar se pare că ceva a plesnit, iar mii de oameni au ieşit pe străzile din România, arătându-şi nemulţumirea faţă de incompetenţa liderilor în administrarea crizei economice din ţară". Aşa începe un articol din publicaţia "The Economist", dedicat protestelor de peste Prut.
Opoziţia de la Bucureşti planifică noi proteste de amploare, titrează CNN . Postul american de televiziune mai scrie, citându-l pe Crin Antonescu, liderul opoziţiei liberale, că membrii coaliţiei de la Bucureşti, se vor întâlni în următoarele zile pentru a pune la punct un plan al protestelor.
Şi Vesti.ru relatează despre manifestaţiile de la Bucureşti, notând că premierul român, Emil Boc, a conovat o şedinţă de urgenţă şi a chemat protestatarii la dialog. Aceeaşi sursă mai face un bilanţ al pagubelor înregistrate la finele săptămânii trecute, dar notează şi despre pachetul de măsuri de austeritate adoptate de liderii de la Bucureşti pentru a face faţă crizei economice.
Ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, a apreciat că elita politică a ţării "nu dialoghează suficient" cu cetăţenii, în timp ce proteste de amploare au loc de câteva zile în România. Potrivit ziare.com, şeful diplomaţiei de la Bucureşti, explică această lipsă de comunicare printr-un "anumit autism al elitei politice în aceşti ultimi 20 de ani de după căderea regimului comunist".