Revista presei: Popularitatea lui Barack Obama este la cel mai scăzut nivel
Europenii vor plăti preţul înarmării rebelilor sirieni. Este avertismentul făcut de liderul de la Damasc, Bashar al-Assad, care a mai adăugat că zonele învecinate Europei vor deveni un teren al terorismului, notează publicaţia Al-Arabiya.
Popularitatea lui Barack Obama este la cel mai scăzut nivel din 2011, după ultimele scandaluri din Statele Unite. Potrivit unui sondaj publicat de CNN, aproximativ 45 la sută dintre americani aprobă activitatea liderului de la Casa Albă, în scădere cu opt puncte faţă de luna precedentă.
Moment istoric în relaţia Serbia-Kosovo. Cele două state au făcut schimb de trimişi pentru prima dată după războiul din 1998-1999, scrie agenţia de ştiri Reuters. Oficialii au primit titlul de ofiţeri de legătură şi vor ajuta la implementarea unui acord intermediat de Uniunea Europeană pentru îmbunătăţirea relaţiilor.
Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, va primi în continuare azil politic în ambasada Ecuadorului din Londra, după aproape un an de când s-a refugiat acolo. Acest lucru a fost confirmat de ministrul ecuadorian de Externe, informează BBC. Assange încearcă astfel să evite extrădarea sa în Suedia, unde este acuzat de hărţuire sexuală.
Evoluţia stării de sănătate a lui Nelson Mandela este foarte bună. Despre asta a anunţat fiica fostului preşedinte sud-african, care i-a făcut o vizită la spitalul din Pretoria. Mandela, în vârstă de 94 de ani, a fost internat în urmă cu zece zile, după ce infecţia pulmonară de care suferă a recidivat, notează Voice of America.