Revista presei: Preşedintele Siriei reprimă protestele cu tancuri din România
Ultimele pregătiri, la Londra, cu ocazia celui mai aşteptat eveniment al anului, nunta regală. Muncitorii au început să împodobească interiorul Catedralei Westminster, informează Daily Mail. Pentru decorul Catedralei, unde va fi oficiată căsătoria între Kate şi William au fost comandate patru tone de frunziş şi opt arbori. Designerii vor să reproducă imaginea unei grădini de ţară în interiorul lăcaşului sfânt.
În Siria, continuă reprimarea sângeroasă a protestelor. Până acum au fost ucişi peste 400 de oameni, informează The New York Times. Marţi, armata a deschis focul asupra protestatarilor antiguvernamentali în oraşul Daraa. Departamentul de Stat american a ordonat evacuarea familiilor diplomaţilor şi a unor funcţionari ai Ambasadei de la Damasc. Şi Marea Britanie a cerut cetăţenilor săi să evite această ţară marcată de violenţe.
Şi Adevărul abordează subiectul violenţelor din Siria. Cotidianul scrie că preşedintele Bashar al Assad, care a scos armata pe străzi, pentru a contracara demonstraţiile tot mai ample prin care este cerută democratizarea ţării, foloseşte tancuri din România.
Ministrul ucrainean de externe s-a arătat indignat de declraţiile preşedintelui belarus Alexander Lukaşenko. Acesta l-a numit laş pe preşedintele ucrainean, scrie Ria Novosti. Lukaşenko, a cărui ţară a fost grav afectată de dezastrul de la Cernobîl, din 1986, nu a fost invitat să participe la conferinţa pe tema accidentului nuclear care a avut loc, marţi, în Ucraina.
Tocurile nu trec neobservate, titrează Il Messaggero. Pentru că sunt scunzi, atât preşedintele francez Nicolas Sarkozy, cât şi premierul italian, Silvio Berlusconi, au purtat la întâlnirea lor de marţi, de la Roma, încălţăminte cu toc.