Revista presei: România a intrat în recesiune
Liderii europeni au găsit resursele necesare pentru salvarea băncilor spaniole, în ciuda opoziţiei Madridului. The Telegraph scrie că Germania, împreună cu celelalte ţări dezvoltate ale UE, elaborează un plan care prevede introducerea de lichidităţi în sectorul bancar spaniol, folosind bani din fondurile de rezervă.
Criza din Zona Euro îngrijorează Statele Unite, titrează Yahoo News. Situaţia deficilă din Grecia, aflată la un pas de a ieşi din Zona Euro, precum şi criza bancară din Spania pot escalada şi ameninţa atât economia americană, cât şi realegerea lui Barack Obama, scrie agenţia.
Criza bancară din Spania este abordată şi de portalul de ştiri Al Jazeera. Ministrul spaniol de Finanţe a declarat că un plan menit să ducă la găsirea celor 100 de miliarde de dolari, necesari pentru recapitalizarea instituţiilor financiare, va fi pus în aplicare în două săptămâni.
Portalul de ştiri Money.ro scrie că România a intrat în recesiune tehnică, după ce produsul intern brut a scăzut semnificativ în primul trimestru al acestui an, faţă de trimestrul patru al anului trecut. Printre domeniile aflate pe minus sunt construcţiile, activităţile profesionale, tranzacţiile imobiliare şi, într-o mai mică măsură, sectorul financiar.
RIA Novosti scrie despre raportul organizaţiei Freedom House "Naţiuni în tranziţie" 2012, care urmează să fie publicat astăzi. Documentul arată că, în Ucraina şi Ungaria s-au observat puternice tendinţe antidemocratice.