Revista presei: Rusia ar putea institui embargo pentru importul fructelor din UE
Cinci oficiali ruşi şi două companii figurează în lista celor vizaţi de noi sancţiuni din cauza crizei din Ucraina, scrie Wall Street Journal, cu referire la surse din cadrul diplomaţiei europene. Printre aceştia se numără oligarhi, dar şi două dintre cele mai mari bănci ruseşti.
Rusia ar putea institui embargo pentru importul fructelor din Uniunea Europeană, din cauza unor insecte dăunătoare, scrie RIA Novosti. O decizie în acest sens va fi luată de conducerea Rospotrebnadzor în această săptămână.
Agenţia de ştiri Itar-Tass informează că România şi SUA efectuează zboruri de inspecţie în spaţiile aeriene ale Rusiei şi Belarusului între 28 iulie şi 1 august, în cadrul Tratatului internaţional "Cer Deschis".
În timpul luptelor din estul Ucrainei din ultimele trei luni au fost răpiţi 375 de oameni, titrează RBK Ucraina, cu referire la un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Soarta acestora este incertă, precizează experţii internaţionali.
Libertatea presei este în pericol în Statele Unite ale Americii, din cauza supravegherilor efectuate de serviciile de informații. La această concluzie a ajuns Uniunea Americană pentru Apărarea Libertăților Civice, în colaborare cu ONG-ul Human Rights Watch. Organizaţiile au realizat un studiu amplu, bazat pe 92 de interviuri cu ziariști, avocați şi autorităţi guvernamentale, relatează agenţia Reuters.