Revista presei: Rusia vrea să reducă numărul de fumători
Teheranul manifestă interes pentru propunerile Moscovei în vederea soluţionării problemei nucleare, anunţă publicaţia BFM.ru. Deocamdată, Ministerul de Externe al Rusiei nu confirmă informaţiile privind transmiterea unor asemenea propuneri către Iran şi părţilor interesate.
Planul Lavrov - astfel denumeşte cotidianul Kayhan propunerile diplomatice ruseşti care ar fi fost transmise Teheranului în data de 25 iulie. Planul prevede extinderea şi îmbunătăţirea cooperării dintre Iran şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, principalul organism de control în domeniul utilizării energiei nucleare.
Până la sfârşitul acestui an, Ministerul Sănătăţii din Rusia va prezenta Dumei de Stat un proiect de lege care urmăreşte reducerea numărului de fumători, potrivit RIA Novosti. Ţigările vor deveni mult mai scumpe şi vor putea fi cumpărate doar din magazinele cu o suprafaţă de peste 50 de metri, iar fumătorii vor putea fuma doar în propriile apartamente sau pe stradă.
Examenul medical efectuat asupra cameristei Nafissatou Diallo, la câteva ore după ce se presupune că a fost agresată sexual de fostul director al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, la 14 mai, la New York, conchide că aceasta a fost violată, scrie revista L'Express. În document se arată diagnosticul- agresiune. Acesta mai notează că Diallo a sosit cu o ambulanţă, însoţită de un poliţist, la unitatea de primire a urgenţelor la un spital din Manhattan.
Desenul lui Rembrandt furat, sâmbătă, dintr-un hotel de lux din California, a fost găsit într-o biserică din San Fernando, informeaza BBC. Nimeni nu a fost arestat în urma furtului, însă se pare că poliţiştii au fost alertaţi de un telefon anonim, precum că schiţa se află într-o biserică din localitate. Un specialist a confirmat autenticitatea lucrării.