Revista presei: Ţările UE exercită presiuni asupra Greciei
Partenerii din zona euro exercită presiuni mari asupra Greciei. Guvernul de la Atena urmează să ia măsuri suplimentare, ca ţara să nu se ajungă la intrarea în incapacitate de plată.
"Grecia trebuie să se decidă în privinţa viitorului său în zona euro şi să nu îşi facă iluzii în legatură cu obligaţiile pe care le are". Declaraţia aparţine ministrului german de Finanţe, citat de Reuters. Oficialul german a spus că ajutorul financiar internaţional este acordat ca să ajute Grecia să soluţioneze problema datoriilor.
În timp ce Germania vorbeşte despre sprijin, Austria invocă falimentul Greciei, informează publicaţia Kurier. Ministrul de Externe de la Viena, care este şi vicecancelar, a vorbit despre intrarea Greciei în incapacitate de plată, în condiţiile în care datele referitoare la situaţia finanţelor publice elene nu sunt încă disponibile.
Tot despre Grecia scrie şi România Liberă. Inspectorii de la Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au amânat o vizită crucială la Atena, care ar fi trebuit să înceapă astăzi. Totuşi, oficialii celor trei instituţii vor participa la o teleconferinţă cu ministrul elen de Finanţe.
În condiţiile în care situaţia devine tot mai dificilă, Grecia dă asigurări că va realiza toate obiectivele propuse pentru reducerea deficitului bugetar anul acesta, scrie Ria Novosti. Partenerii europeni au amânat acordarea unei noi tranşe de ajutor statului elen pentru luna octombrie.
Externe
- Banca Centrală Europeană a decis să "ţină în frâu" criza datoriilor
- "Grecia și Portugalia ar trebui să părăsească UE şi Zona Euro"
- Revista presei: Germania pregăteşte un plan de rezervă, în cazul în care Grecia va da faliment
- Angela Merkel: UE va reuşi să menţină moneda unică, iar Grecia va evita falimentul