Revista presei: Turcia construieşte o centrală nucleară pe malul Mării Negre
Salvarea companiei General Motors de la faliment de către guvernul Statelor Unite a provocat contribuabililor americani pierderi de 9,7 miliarde de dolari. Datele economice au fost publicate în ajun, de Trezoreria americană, relatează Ziarul Financiar. În 2009, Guvernul american a venit în sprijinul companiei cu un plan de salvare în valoare de 49,5 miliarde de dolari.
Turcia construieşte o centrală nucleară pe malul Mării Negre. Premierul turc şi omologul său nipon au semnat deja un acord în acest sens. Potrivit publicaţiei Business Times, centrala ar urma să fie pusă în funcţiune în anul 2023.
Bursele americane au închis în scădere, după ce Rezerva Federală a anunţat că rata dobânzii de referinţă va rămâne la un nivel minim de 0,25%. Ria Novosti scrie că autoritatea americană a mai subliniat că va continua programul de cumpărare a obligaţiunilor de stat şi a celor ipotecare, în valoare de 85 de miliarde de dolari, lunar.
Spaţiul aerian al Statelor Unite va fi populat, în curând, cu drone comerciale, care vor fi folosite pentru cartografierea terenurilor şi supravegherea culturilor agricole. Bloomberg informează că mai multe companii deja investesc în programele necesare dirijării acestor aparate.