Revista presei: UE a cerut demolarea urgentă a unui zid din apropierea unei comunităţi de romi
Grecia mai are nevoie de un pachet de ajutor financiar. O spune ministrul de Finanţe al Germaniei, Wolfgang Schaeuble, citat de cotidianul elen Kathimerini. Iar oficiali de la Atena precizează că, de această dată, au nevoie de mai puţini bani decât au cerut anterior.
Un tribunal egiptean va examina, astăzi, cererea de eliberare a fostului preşedinte Hosni Mubarak, în dosarul în care este acuzat de corupţie, relatează The Independent. Sursa citată subliniază că judecătorii se vor întruni în închisoarea din Cairo, unde este deţinut fostul lider egiptean.
propune ca, de acum înainte, guvernarea ţării să fie asigurată prin rotaţie. Agenţia bulgară de ştiri Novinite aminteşte că Guvernul Borisov a demisionat în luna februarie, în timp de actualul Executiv, condus de Plamen Oreşarski, rezistă la conducerea ţării după 65 de zile de proteste stradale.
România Liberă notează că Uniunea Europeană a cerut de urgenţă demolarea unui zid de beton din apropierea unei comunităţi de romi din oraşul ceh Kosice. Primarul localităţii afirmă că acest zid a fost ridicat fără autorizaţie, din partea autorităţilor locale. Este vorba despre un perete de aproape 30 de metri lungime şi doi înălţime, construit în iulie, în jurul unei parcări.
Departamentul de Justiţie din Statele Unite investighează dacă banca americană JP Morgan a avut un comportament incorect în tranzacţiile cu electricitate. Economica.net titrează că instituţia financiară este suspectată că ar fi manipulat preţurile de pe pieţa energiei din California şi regiunea Midwest.