Revista presei: Un director Google este dat dispărut în Egipt, relatează BBC
Parlamentul european urmează să recunoască, astăzi, genocidul asupra romilor în timpul celui de-al doilea război mondial, relatează Le Monde.
România Liberă scrie că premierul irlandez, Brian Cowen, a anunţat despre dizolvarea Parlamentului, ceea ce duce la alegeri anticipate, care ar trebui să aibă loc pe 25 februarie. Cowen nu candidează pentru un nou mandat.
Un director Google este dat dispărut în Egipt, relatează BBC. Potrivit companiei, şeful departamentului de marketing pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, Wael Ghonim, nu a mai fost văzut de joia trecută, când se afla în centrul capitalei egiptene.
The New York Times scrie despre scandalul diplomatic dintre Rusia şi Irlanda. Guvernul de la Dublin acuză Moscova că ar fi furat identităţile a şase dintre cetăţenii săi şi expulzează un diplomat rus din Irlanda. Deocamdată, nu se cunoaşte identitatea oficialului expulzat şi nici când acesta trebuie să părăsească Irlanda.
Americanii marchează, astăzi, tradiţionala Zi a Cârtiţei. RIA-Novosti scrie că în acest an, sărbătoarea este marcată de numeroase solicitări ale militanţilor pentru drepturile animalelor, care cer întreruperea tradiţiei. Legenda spune că, dacă pe 2 februarie, o cârtiţă îşi vede propria umbră, iarna va mai dura 6 săptămâni.