Revista presei: Un virus informatic a infectat rachetele teleghidate ale armatei americane
Preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, a criticat-o indirect pe Angela Merkel, cancelarul de stat al Germaniei, notează Euronews. Într-un interviu, oficialul a deplâns lipsa de viziune a Germaniei privind criza din zona euro.
Georgia a anunţat că negocierile privind aderarea Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului au suferit eşec. Potrivit France 24, Tbilisi nu-şi va da acordul pentru intrarea Rusiei în această organizaţie, până când aceasta nu-şi va schimba poziţia cu privire la comerţul în interiorul teritoriilor ocupate ale Georgiei.
Liderul de la Kremlin, Dmitri Medvedev, a declarat că mediul investiţional din Rusia se află într-o stare deplorabilă, fiind nevoie de măsuri urgente pentru îmbunătăţirea acestuia. Preşedintele rus a adăugat că drept măsură prioritară este reducerea barierelor administrative, notează Ria Novosti.
Un virus informatic a infectat rachetele teleghidate ale armatei americane, care efectuează misiuni în Afganistan, dar şi în alte zone de conflict. Potrivit cotidianului francez Le Monde, virusul nu a reuşit să impiedice piloţii să-şi efectueze misiunile.