Revista presei: Vladimir Putin se foloseşte de partidul său ca să rămână la putere, susţine Gorbaciov
China a demis trei responsabili de rang înalt de la Căile Ferate, notează Reuters. Guvernul de la Beijing a dispus şi revizuirea urgentă a reţelei sale feroviare de mare viteză, la o zi după coliziunea între două trenuri soldată cu 43 de morţi şi peste 200 de răniţi.
Le Monde scrie că Germania va acorda un ajutor civil şi umanitar în valoare de 100 de milioane de euro opoziţiei libiene. Ministrul german de Externe a menţionat că a fost luată această decizie, din cauza situaţiei dificile în care se află poporul Libiei, în urma războiului.
Partidul lui Vladimir Putin, "Rusia Unită", trage ţara înapoi. Cel puţin asta susţine fostul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, citat de Gazeta.ru. Oficialul a mai declarat că Putin se foloseşte de formaţiunea sa politică pentru a rămâne la putere. Totodată, fostul demnitar sovietic a subliniat că în Rusia lipseşte un partid social-democrat puternic şi popular.
Menajera care îl acuză pe fostul şef al FMI de agresiune sexuală a acordat revistei "NewsWeek" primul interviu de la formularea acuzaţiilor. Femeia spune că din cauza lui Strauss-Kahn, a fost tratată ca o prostituată şi vrea ca acesta să meargă la închisoare. Autorii interviului o descriu pe femeia originară din Papua Noua Guinee ca fiind considerabil mai înaltă decât Strauss-Kahn şi lipsită total de farmec.
Autostrăzile germane sunt scoase la vânzare de unii politicieni creştini-democraţi. Publicaţia "Der Spiegel" scrie că bugetul Ministerului german al Transporturilor nu este suficient pentru finanţarea la timp a tuturor proiectelor de infrastructura rutieră. Astfel, partidul Creştin-Democrat a venit cu ideea vânzării unor porţiuni de autostradă, unor investitori privaţi pentru a aduce bani la buget.
Externe