REVOLTĂ ÎN ÎNCHISOARE. Trei gardieni au fost ucişi de deţinuţi în Tadjikistan
Revoltă sângeroasă într-o închisoare din Tadjikistan, de unde un grup de deţinuţi, membri ai organizaţiei Stat Islamic intenţionau să evadeze. Aceştia au atacat gardienii cu cuţite şi alte obiecte ascuţite.
3 angajaţi ai închisorii şi cel puţin 24 de deţinuţi au fost ucişi în timpul revoltei. Unul dintre provocatorii actelor de violenţă a fost un luptător din trupele speciale care a dezertat şi s-a înrolat în ISIS. Potrivit autorităţilor din Tadjikistan, revolta s-a declanşat în data de 19 mai şi a fost reprimată abia astăzi.
Este cea mai sângeroasă răscoală dintr-o închisoare tadjikă din ultimele 6 luni. Procuratura generală a declanşat o anchetă în acest caz pentru a afla de unde au procurat deţinuţii arme albe şi cum a fost posibil ca gardienii să fie luaţi ostatici.