REVOLTĂ într-o închisoare din Mexic: Sunt morţi şi răniţi
Cel puțin 13 persoane au murit și alte 25 au fost rănite, dintre care opt grav, în cursul unei revolte într-o închisoare din nordul Mexicului, au anunțat marți autoritățile, citate de agenția dpa, scrie agerpres.ro.
Violențele au izbucnit aparent între membri din cadrul a două bande rivale din interiorul închisorii Cadereyta (statul Nuevo Leon), după ce aproximativ 40 de deținuți au omorât un deținut și i-au dat foc. În jur de 250 de deținuți au fost implicați în total în incident.
În imaginile transmise de televiziuni se putea vedea cum din închisoare se ridică fum.
Poliția mexicană a reușit să pună situația sub control în închisoare, a indicat Aldo Fasci, un purtător de cuvânt al forțelor de securitate.
Agenția dpa comentează că revoltele nu sunt ceva neobișnuit în închisorile mexicane, care sunt deseori controlate de către bande organizate. La începutul lunii iulie, 28 de persoane și-au pierdut viața în violențele izbucnite în închisoarea din Acapulco (sud).