Revoltă într-o închisoare din Venezuela. Cel puțin 37 de persoane au fost ucise (FOTO/VIDEO)
Cel puţin 37 de persoane au fost ucise, joi, în Venezuela, în urma unei revolte care a avut loc într-o închisoare din sudul ţării, potrivit ministerului venezuelean de Interne.
Forţe speciale de securitate, inclusiv unităţi militare, au fost trimise în penitenciarul din oraşul Puerto Ayacucho pentru a confisca armele pe care le aveau deţinuţii, dar intervenţia a fost catalogată ulterior ca un "masacru".
Ministerul de Interne de la Caracas a anunţat că 37 de deţinuţi au fost ucişi, reprezentând peste o treime dintre aceştia, iar 14 membri ai forţelor de securitate au fost răniţi.
"Deţinuţii s-au înarmat pentru a fi pregătiţi pentru un atac de gherilă, dar autorităţile au spus că îi vor dezarma, că le vor oferi protecţie, iar acest lucru a dus la acest atac", a declarat Liborio Guarulla, guvernatorul oraşului Puerto Ayacucho.
Condiţiile din închisorile din Venezuela s-au deteriorat grav în ultima perioadă, pe fondul celei mai grave crize economice din istoria ţării. Armele sunt deseori introduse în închisori, fiind raportate numeroase revolte în rândul deţinuţilor, întrucât aceştia suferă de malnutriţie, scrie antena3.ro.
- Zece deţinuţi de la Goian au susţinut examenul la istorie
- Striptease la o închisoare din Africa de Sud. Deținuții au avut parte de un spectacol inedit (FOTO)
- Mai ceva ca în FILME! Deținuți uciși într-o închisoare din Mexic
- Soarta deținuților cu nevoi speciale în penitenciarele din Moldova. Ce activități practică condamnații
- Au evadat din închisoare folosind unt de arahide. 12 deținuți au fugit Alabama