REVOLTĂTOR. Un medic din Drochia în stare de ebrietate, filmat în timp ce fumează pe holurile spitalului
Un medic din Drochia a fost filmat de rudele unui pacient în timp ce fuma pe holurile spitalului raional. Mai mult, acesta era în stare de ebrietate, iar din imagini se vede că avea pantalonii urinat, relatează tvn.md.
Natalia Lisnic spune că a ajuns aseară la internare cu o rudă care se simțea foarte rău. Așa cum a fost nevoie de un anesteziolog reanimatolog, medicul de gardă a apelat la colegul său Ghenadie Guțu, care a venit să acorde ajutor pacientului în stare de ebrietate și cu o țigară aprinsă.
„Am avut nevoie de reanimatolog, el a intrat de afara într-o stare extravagenta, în stare de ebrietate, servit, a fumat în incinta spitalului. S-a coborât de la etajul trei până în secția de reanimare cu țigara aprinsă. Pantalonii așa cum a făcut treburile și uzi, așa cum ați văzut pe poze. Eu am refuzat ajutorul lui și am chemat sora medicală, pentru că el era într-o stare în care nu am permis să apropie de bolnav. El abia se ținea pe picioare”, a declarat Natalia Lisnic.
La rândul său, medicul Ghenadie Guțu a încercat să explice ce s-a întâmplat.
„Eu cu doamna nu am vrut să vorbesc. – De ce? – Deatâta că vroia să ma facă că sunt în stare de ebireate. – Dar erați în stare de ebrietate? Nu era în stare de ebietate. – Dar de ce fumați? – Domnule așa e lucrul meu, de 30 de ani lucrezi, fiecare noapte vin bolnavi care pot să moară, așa e modul meu de viață”, a spus medicul Ghenadie Guțu.ii.
Directorul Spitalului Raional Drochia relatează că nu este pentru prima dată când medicul vine în stare de ebrietate la serviciu. Potrivit lui, medicul a fost trimis acum trei săptămâni la Chișinău, în staționarul de narcologie pentru a se trata de alcoolism cronic.
„Pe data de 20 a venit cu extrasul că a primit cursul de tratament, pe 21 a fost inclus în grafic și tot pe 21 l-am suspendat din grafic pentru că era, în stare de ebrietate. Dumnezeu cu dânsul, mai mult el nu este lucrătorul nostru”, a declarat prin telefon, directorul Spitalului Raional Drochia, Iurie Babin.