Revoltele în Marea Britanie s-au potolit
În Marea Britanie, revoltele s-au potolit. Poliţiştii încearcă acum să găsească tinerii responsabili de haosul din Regatul Unit, iar magistraţii au deschis deja primele dosare. Între timp, fostul şef al poliţiei din New York a anunţat că va merge la Londra pentru a împărtăşi din experienţa sa în lupta împotriva tulburărilor.
Peste 1.600 de oameni au ajuns pe mâna forţelor de ordine, dintre care 700 s-au ales cu dosare penale. Vinovaţii, care s-au înfăţişat la tribunal, au vârste cuprinse între 11 şi 25 de ani.
Printre tinerii arestaţi se află şi un fotomodel de 22 de ani, care se va afla după gratii timp de şase luni pentru distrugerile comise. În oraşul Birmingham oamenii legii au amplasat un ecran uriaş care îi prezintă pe infractorii daţi în căutare. Astfel, oricine îi recunoaşte îi poate denunţa la poliţie. În acelaşi timp, fostul şef al poliţiei din New York a răspuns cererii de ajutor al premierului britanic David Cameron.
Americanul William Bratton urmează să-şi preia, în curând, atribuţiile de consultant al poliţiei britanice. Fostul şef al poliţiei din New York a colaborat în nenumărate rânduri cu forţele de ordine din Marea Britanie, pe parcursul a 20 de ani. În urma revoltelor violente din Londra, care s-au extins apoi şi în alte oraşe britanice, au murit cinci oameni.