REVOLUŢIONAR! Cercetătorii americani au descoperit o nouă metodă de tratare a cancerului
Cercetătorii americani au descoperit o nouă metodă de tratare a cancerului. Ei au injectat doi agenţi într-o tumoare solidă, iar aceasta s-a dizolvat. Mai mult, au dispărut şi alte formaţiuni separate. Asta sugerează că substanţele rămân active în corp după distrugerea tumorii ţintite iniţial şi detectează orice alte formaţiuni canceroase, scrie digi24.ro.
Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Stanford, noua terapie dă rezultate pentru mai multe tipuri de cancer. Una dintre cele două substanţe folosite în tratament este deja aprobată pentru a fi administrată pacienţilor umani, iar pentru a doua au loc teste cu voluntari. Oamenii de ştiinţă de la Stanford susţin că metoda lor ar putea sta la baza unui tratament rapid, fără efecte adverse şi foarte important, mult mai ieftin decât toate terapiile existente în acest moment. Chiar şi în aceste condiţii, va mai trece o bună bucată de vreme până când terapia va primi toate aprobările pentru lansarea pe piaţă.
Metoda funcţionează pentru multe tipuri diferite de cancer, inclusiv pentru cele care apar spontan.
„Când folosim aceşti doi agenţi împreună, putem observa eliminarea tumorilor din întreg corpul”, a declarat Ronald Levy, doctor în oncologie.
„Această abordare trece peste procesul de identificare a unor ţinte de imunitate specifice tumorilor şi nu este necesară activarea completă a sistemului imunitar sau modificarea celulelor imunitare ale unui pacient”, a adăugat Levy.
Unul dintre agenţi este deja aprobat pentru a fi folosit pe oameni iar celălalt a fost deja testat pentru folosirea pe oameni în cadrul unor experimente clinice.
În ianuarie a fost lansat un experiment clinic pentru testa efectele acestui tratament pentru pacienţii cu limfom.