Revoluționar! Cercetătorii au descoperit cum să transforme emisiile de gaze în petrol (VIDEO)
foto simbol: descoperă.ro
O instalaţie testată în China a transformat cu succes emisiile de gaze în petrol. Reuşita cercetătorilor de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts indică posibilitatea de a transforma tonele de gaze nocive emise de centralele electrice, fabricile de producţie a oţelului şi gropile de gunoi într-un lichid atât de necesar - petrolul, scrie descoperă.ro.
"Am combinat toate elemenetele într-un sistem unitar integrat, în care dacă puneţi gaz la un capăt veţi obţine combustibil lichid la celălalt", a declarat unul dintre membrii echipei, Gregory Stephanopoulos de la MIT.
Instalaţia pilot, care este situată în apropiere de Shanghai, a finalizat cu succes o probă, care a fost lansată în septembrie 2015. Acum, va începe construcţia unei instalaţii demonstrative "semi-comerciale", de 20 de ori mai mari decât cea existentă. Aceasta va permite echipei să testeze eficienţa aceluiaşi sistem funcţional, dar la o scară mai mare.
"E un lucru să faci acest sistem să funcţioneze cu 1-2 litri, în laborator, dar e cu totul altă poveste să încerci cu 1000 de litri şi apoi 20.000 de litri, într-o fabrică de demonstraţie", afirmă Stephanopoulos.
Sistemul funcţionează cu ajutorul bacteriilor care transformă un amestec de hidrogen, monoxid de carbon şi dioxid de carbon, numit "gaz de sinteză", în acid acetic. Drojdie modificată genetic este apoi introdusă pentru a transforma substanţa într-un fel de petrol pentru a fi utilizat drept combustibil.
Dacă echipa va reuşi să demonstreze că sistemul poate fi scalat până la niveluri comerciale şi să-şi păstreze eficienţa, ei ar putea oferi o modalitate de a recicla tonele de gazele nocive emise de centralele electrice şi imensele depozite de deşeuri.
Dar, pe lângă aceasta ei vor oferi o alternativă mai viabilă pentru biocombustibilii care au drept scop înlocuirea combustibililor fosili.
Lichidele energetic dense sunt vitale pentru transport, dar, în prezent, ele sunt derivate din petrol, un combustibil fosil. Transportul produce aproximativ un sfert din emisiile de carbon la nivel mondial, care conduc spre schimbările climatice. Biocombustibilii au fost consideraţi posibili înlocuitori ai combustibilului fosil, dar biocombustibilii actuali concurează cu producţia de alimente şi au fost învinuiţi pentru majorarea preţurilor la produsele alimentare.
În prezent există alte două companii din SUA, care testează sisteme proprii ce trasformă gazul în lichid şi lichidul în combustibil.
- BINE DE ŞTIUT! Unde se vinde cel mai ieftin combustibil
- DEZASTRU ECOLOGIC! Sute de tone de pește mort zac pe malul unui lac
- Autorităţile chineze, în alertă: 50 de oraşe sunt acoperite de un smog intens
- Poluarea, bat-o vina! Ce ţeapă le-au tras şoferilor autorităţile din două mari oraşe italiene
- Alte două companii petroliere au afişat astăzi PREŢURI MAI MICI la combustibil
- Aerul din Chișinău este plin de substanțe TOXICE. HARTA celor mai POLUATE zone din Capitală