REVOLUȚIONAR. S-a găsit elixirul tineriţii! Ce este compusul NMN
Oamenii de știință americani cred că au găsit „elixirul tinereții”, care ar proveni din avocado, broccoli, varză și castravete, scrie agerpres.ro.
Este vorba despre un compus comun al acestor legume, care a generat efecte anti-îmbătrânire remarcabile în cazul șoarecilor și ar putea funcționa și în cazul oamenilor.
Cercetătorii au început teste clinice și pe un mic grup de oameni, după ce au observat efecte benefice în cazul șoarecilor cu vârste înaintate. Cobaii au primit compusul numit NMN în apă, iar, după administrare, nivelul lor de activitate fizică a crescut, densitatea osoasă și starea mușchilor s-au îmbunătățit, sistemul imunitar, vederea și ficatul au funcționat mai bine și au și pierdut în greutate.
Experții au început prin investigarea proprietăților proteinei NAD, implicată în generarea energiei necesare organismului. Producția de NAD scade odată cu înaintarea în vârstă.
Cercetătorii au încercat să suplimenteze cantitatea de NAD, dar acest plan a eșuat. Ulterior, au găsit o altă modalitate de a spori producția proteinei: au administrat șoarecilor NMN în apa de băut, pentru a observa dacă are vreun impact asupra procesului de îmbătrânire.
”Răspunsul este da. De fapt, NMN are remarcabile efecte anti-îmbătrânire în cazul șoarecilor”, susține profesorul Shin-ichiro Imai, de la Universitatea din Washington University, conducătorul studiului. ”șoarecii cu NMN au în mod cert o sănătate mai bună”, a spus profesorul, care a adăugat că ‘dacă lucrurile continuă astfel, ei ar putea avea și o speranță de viață mai mare’.
”Am demonstrat un mod în care se poate încetini declinul fiziologic în cazul șoarecilor. Acest lucru înseamnă că șoarecii mai în vârstă au niveluri de metabolism și de energie asemănătoare cu cei mai tineri”, a completat specialistul.
Testele pe subiecți umani începute în Japonia, iar profesorul spera ca rezultatele să fie similare. Scopul ar fi să folosească acest compus pentru a-i ajuta pe oameni să rămână sănătoși pe măsură ce îmbătrânesc.
Există, însă, și un risc destul de mare. NMN oferă un impuls în activitatea tuturor celulelor, așadar ar putea avea un impact și asupra celor canceroase, contribuind la înmulțirea lor.
”Despre unele celule tumorale se știe că au o capacitate mai mare de a sintetiza NAD, așa că am fost îngrijorați că administrarea de NMN poate crește incidența cancerului”, a spus profesorul Imai. ”însă, nu am observat nici o diferență în ratele cancerului la grupuri”, a precizat acesta.