Reynald Temarii şi Amos Adamu au fost suspendaţi de FIFA în urma blaturilor
Tahitianul Reynald Temarii şi nigerianul Amos Adamu au fost suspendaţi de Federaţia Internaţională de Fotbal, în urma acuzaţiilor din dosarul candidaturilor pentru organizarea ediţiilor din 2018 şi 2022 a Cupei Mondiale.
Adamu în vârstă de 57 de ani, membru FIFA din 2006, a fost suspendat pentru trei ani de zile şi amendat cu 10.000 de dolari. Pe când Temarii în vârstă de 43 de ani, vicepreşedinte FIFA şi preşedintele Confederaţiei de Fotbal din Oceania, are interzis să mai participe la activităţi fotbalistice timp de 12 luni şi va plăti o amendă de 5.000 de dolari.
"Comisia de Etică a anunţat că Temarii este suspendat un an, începând de la 20 octombrie 2010. Deşi nu a fost găsit vinovat de corupţie, comisia a considerat că discuţiile sale referitoare la votul pentru desemnarea gazdelor Cupei Mondiale în 2018 şi în 2022 reprezintă un act contrar eticii", a explicat avocatul acestuia, Geraldine Lesieur, adăugând că Temarii a depus apel.
"Adamu a primit interdicţia de a exercita orice activitate legată de fotbal în următorii trei ani plus amendă 10.000 de franci elveţieni", a precizat preşedintele Comisiei de Etică a FIFA, Claudio Sulser, în cadrul unei conferinţe de presă, la sediul forului mondial din Zurich.