Rezerva Federală va continua să injecteze câte 85 de miliarde de dolari pe lună în economia SUA
Rezerva Federală de Stat va continua să injecteze, lunar, lichidităţi de 85 de miliarde de dolari în economia SUA, deşi acest program urma să fie încheiat în luna august. Şeful băncii centrale americane, Ben Bernanke, a explicat această decizie prin faptul că progresele din economie nu au fost pe măsura aşteptărilor.
"După cum am observat mai devreme, situaţia pe piaţa locurilor de muncă este departe de ceea ce am vrea să vedem, în ciuda progreselor semnificative, înregistrate de la lansarea acestui program", a declarat Bernanke.
Ca urmare, Rezerva Federală va continua să răscumpere hârtiile de valoare de stat, plasate mai devreme, dar şi active ipotecare. Instituţia a mai decis să păstreze rata de bază de refinanţare la cota zero. Decizia lui Bernanke a luat prin surprindere pieţele financiare, iar indicele bursier Standard & Poor's 500 a urcat până la un nivel istoric, în timp ce dolarul a ajuns la cel mai mic nivel faţă de euro din ultimele 7 luni.
Anul trecut, Rezerva Federală a lansat un program agresiv de stimulare a creşterii economice, care presupunea răscumpărarea masivă a obligaţiunilor de stat plasate pe piaţă.