Rezervele valutare ale BNM au atins un nou MAXIM ISTORIC
La 19 octombrie, rezervele valutare ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) constituiau 2,434 miliarde de dolari, înregistrând astfel o nouă maximă istorică. În săptămâna care a trecut de la recordul precedent, rezervele s-au majorat cu 12 milioane de dolari, scrie infotag.md.
Partea principală a activelor, 2,428 miliarde de dolari, este plasată în valute străine convertibile. Totodată, activele în valori mobiliare au crescut pe parcursul unei săptămâni de la 1,384 miliarde de dolari la 1,42 miliarde de dolari, iar cele din depozite, dimpotrivă, s-au redus de la 1,032 miliarde de dolari la 1,008 miliarde de dolari. Rezerva de aur a BNM se estimează la 4,258 milioane de dolari.
În anul 2011, rezervele au crescut cu aproape 13% - la 1,965 miliarde de dolari. Pragul istoric al rezervelor, de 2 miliarde de dolari, a fost depăşit la mijlocul lunii august 2011, când acestea au avut o valoare de 2,019 miliarde de dolari.