Rezervele valutare ale BNM s-au redus cu sute de milioane de dolari
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale s-au redus cu aproximativ 450 de milioane de dolari de la începutul anului, iar puţin mai mult de jumătate din această sumă a fost tranzacţionată luna trecută.
La începutul anului, rezervele valutare ale Băncii Naţionale a Moldovei erau de peste 2,8 miliarde de dolari. În zece luni, acestea s-au diminuat până la 2,6 miliarde de dolari. În noiembrie, a fost înregistrată cea mai mare scădere a rezervelor de valută a Băncii Centrale din acest an.
Valoarea lor a scăzut cu 285 de milioane de dolari, ceea ce reprezintă peste 60 la sută din volumul total al rezervelor tranzacţionate de la începutul anului.
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale sunt utilizate în mare parte pentru rambursarea împrumuturilor luate de la FMI şi pentru intervenţiile pe piaţa valutară internă prin vânzare de valută băncilor comerciale.
- Rezervele valutare ale regiunii transnistrene s-au redus cu circa 3.000.000 de dolari pe parcursul unei luni
- Banca Europeană de Investiţii va împrumuta Moldovei 120 de milioane de euro pentru plantaţii de livadă
- Raport BNM: Moldovenii au trimis acasă peste un miliard de dolari în primele opt luni ale acestui an