Rezoluţia Parlamentului European, care stabileşte că Moldova poate adera la UE, este văzută diferit de experţi
Embed:
Rezoluţia Parlamentului European, care stabileşte că Moldova poate să adere la UE, reprezintă recunoaşterea eforturilor ţării noastre de integrare europeană. O spun invitaţii de la Fabrika. Totuşi, unii dintre ei subliniază că rezultatul se datorează situaţiei geopolitice şi nu schimbărilor din ţară.
"Este un moment istoric, indiferent de faptul cum îl tratăm. Parlamentul European nu ia decizii care să se uite. În birocraţia aceasta există o continuitate şi un respect enorm faţă de propriile decizii. Aceasta ne insuflă încredere că nu a fost un bonus sau o chestie de moment", a declarat directorul Institutului European de Studii Politice din Moldova, Viorel Cibotaru.
"Au fost multe neajunsuri, multe probleme, dar trebuie să recunoaştem că această guvernare a ţinut prompt Republica Moldova pe cursul integrării europene. Spre deosebire de guvernarea ucraineană, guvernarea moldovenească a fost capabilă să ţină ţara pe acest traseu", susţine directorul Centrului de Cercetări Strategice şi Consultanţă Politică, Anatol Ţăranu.
Totuşi, unii invitaţi spun că Moldova are încă multe restanţe, iar decizia Parlamentului European reprezintă mai mult un cadou, decât recunoaşterea schimbărilor din ţară.
"Este evident că mai este cale de parcurs. Este important ca întradevăr toate aceste sfere justiţia, economie, sfera socială, toate aceste capitole noi să le ajustăm şi să avem un mecanism viabil", este de părere juristul şi fost membru al Comisiei Electorale Centrale Pavel Midrigan.
Ieri, Parlamentul European a votat o rezoluţie care stabileşte că Moldova poate să depună cerere de aderare la Uniunea Europeană, doar că trebuie să respectate anumite condiţii ale Bruxelles-ului.