Rezultate finale ale scrutinului din 14 iunie: În trei localităţi ar putea avea loc renumărarea voturilor
În trei localităţi din ţară ar putea avea loc renumărarea voturilor. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, rezultatele pentru alegerea primarilor au fost contestate în instanţă în oraşul Sângerei şi satul Ţânţăreni din raionul Anenii Noi.
De asemenea, ar putea fi renumărate voturile pentru Consiliul raional Briceni, exprimate de locuitorii satului Trebisăuţi.
Tot astăzi, CEC a aprobat hotărârea privind totalizarea rezultatelor alegerilor locale din 14 iunie pentru consiliile locale, raionale şi municipale, dar şi în localităţile unde primarul a fost ales din primul tur de scrutin.
Citeşte şi: PLDM şi PDM, pe primele locuri în raioane. Au cele mai multe mandate de consilieri şi primari (VIDEO)
PUBLIKA.MD menţionează că, în data de 28 iunie, urmează să aibă loc cel de-al doilea tur al alegerilor în 457 de localităţi din ţară, iar în două sate vor fi organizate scrutine repetate.
Citeşte şi: ALEGERI LOCALE TURUL II: Concurenţă acerbă şi VORBE GRELE între candidaţii la primăria din Băcioi