REZULTATELE primului tur de admitere în universităţile din ţară. Care sunt facultăţile cele mai solicitate
Cei mai mulți tineri vor să devină medici, ingineri, lingviști și tehnologi. Cel puțin așa arată rezultatele primului tur de admitere, desfășurat în principalele universități din țară. Asta în timp ce, pe piața muncii cele mai mari oferte îi vizează pe tinerii cu studii medii generale şi secundar profesionale.
Cea mai solicitată specialitate de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie ”Nicolae Testemiţanu” este Stomatologia, unde pentru un loc au concurat aproape 15 candidați. Urmează specialitățile Farmacie, cu 14 candidați pentru un loc, și Medicină Generală, unde pentru un loc au concurat câte trei candidați.
"Anul acesta s-a observat o mică tendinţă de creştere a solicitărilor la farmacie, adică aproape se echivalează cu facultatea de stomatologie", a declarat secretarul Comisiei de admitere Universitatea de Medicină Sergiu Ciobanu.
Între timp, la USM, cele mai multe dosare au fost depuse la specialitățile Matematică și Informatică, Limbi Străine, Chimie și Tehnologii Informaționale.
"Concurs este, dar cu părere de rău nu este uniform, fiind şi specialităţi care au fost mai puţin solicitate, ca de exemplu meteorologia, dar şi specialităţi din domeniul ştiinţelor educaţiei, fizică, matematică şi informatica", a declarat secretarul de comisie de admitere USM Florentin Palade.
Mai puţin solicitate sunt specialităţile Universităţii Agrare din Chişinău. Aici nu au fost ocupate integral nici locurile cu finanţare bugetară.
"Neacoperite au rămas specialităţile zootehnie, viticultură şi vinificaţie, horticultură. Avem încheiate contracte de colaborare cu universităţi de peste hotare, cu fermieri unde studenţii au posibilitatea să facă practică", a susţinut secretarul general al comisiei de admitere a Universităţii Agrare, Vadim Cojocaru.
La Universitatea Tehnică cei mai mulți tineri au optat pentru specialitățile Electromagnetică, Teleradiocomunicații, Tehnologii Informaționale și Tehnologia Produselor Alimentare.
Mai puţin solicitate sunt specialităţile Universităţii Agrare. "Neacoperite au rămas specialităţile zootehnie, viticultură şi vinificaţie, horticultură", a spus un membru al Comisiei de admitere de la această universitate.
În timp ce unii tineri şi-au ales facultatea în funcţie de vocaţie, alţii au luat în considerare avantajele:
"Limbi străine …pentru că asta mă caracterizează. Deja am şi câteva oferte, trebuie doar să învăţ"
"Contabilitatea este inima întreprinderii, de asta am ales această specialitate. Contabilii au un viitor".
Datele Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă arată că, în prezent, cele mai mari șanse de angajare le au croitorii și cusătoresele, pentru care sunt disponibile peste 800 de locuri de muncă.
La mare căutare sunt și vânzătorii pentru care sunt vacante aproape 170 de locuri, dar și bucătarii și chelnerii pentru cu peste 220 de locuri disponibile.
Potrivit datelor, și muncitorii necalificați au la dispoziție aproape 900 de locuri vacante.
- Universităţile şi colegiile din Chişinău îşi deschid uşile pentru admitere. Cât îi va costa pe tineri un an de studii
- Sute de tineri au format, din zori, cozi la secţiile de admitere. Pentru a nu pierde rândul s-au înscris în liste de aşteptare
- Cozi interminabile la Universitatea de Medicină. Tinerii stau în rând ore în şir pentru a se înscrie la concursul de admitere