RIBERY A SEMNAT CU FIORENTINA. Fotbalistul francez va juca la Florența două sezoane
Franck Ribery este jucătorul clubului italian Fiorentina. După recenta sa despărțire de Bayern Munchen, mijlocaşul francez a semnat un contract valabil pentru următorii 2 ani.
Potrivit presei sportive italiene, el va încasa un salariu de 4 milioane de euro pe sezon.
"Sunt fericit. Sunt aici cu toată familia mea, așa că haideţi să facem ceva bun toți împreună."
Ribery, cel mai bun fotbalist al Europei din anul 2013, conform versiunii UEFA, a venit la Florența liber de contract, după 12 ani petrecuţi la Bayern Munchen.
El a jucat 425 de meciuri pentru clubul bavarez şi a marcat 124 de goluri.
Fotbalistul în vârstă de 36 de ani are 23 de trofee cucerite cu gruparea germană. Printre ele - Liga Campionilor, o Supercupă a Europei şi 9 titluri de campion în Bundesliga, un record pentru fotbaliștii străini.
În tricoul echipei naţionale a Franţei Franck Ribery a susţinut 81 de partide în care a înscris 16 goluri.