RIO 2016. Cine este prima femeie din Egipt, medaliată la Jocurile Olimpice
Sara Ahmed, în vârstă de 18 ani, a devenit prima femeie din istoria Egiptului care a reușit să câștige o medalie la Jocurile Olimpice, după ce s-a clasat pe poziția a treia în concursul de haltere de la Rio de Janeiro, la categoria 69 kg, scrie Agerpres.ro.
Presa egipteană a salutat performanța realizată de Sara Ahmed, subliniind faptul că nicio femeie arabă nu a mai reușit până acum să obțină o performanță asemănătoare în concursul olimpic de haltere, precizează agenția EFE.
Medalia de bronz cucerită de Ahmed este prima obținută de delegația Egiptului la Olimpiada de la Rio. De menționat că niciun halterofil egiptean nu mai urcase pe podium la Jocurile Olimpice de la ediția din 1948, desfășurată la Londra, unde Egiptul a câștigat două medalii de aur și una de argint.
Sportiva egipteană a realizat un total de 255 kg (112 la smuls și 143 la aruncat), urcând pe treapta a treia a podiumului, după chinezoaica Yanmei Xiang (261 kg) și Jazira Japparkul din Kazahstan (259 kg).
De menționat că, în urmă cu doi ani, Sara Ahmed a devenit prima sportivă din Egipt care a cucerit o medalie la Jocurile Olimpice ale Tineretului, la Nanjing (China).
- RIO 2016: Halterofilul moldovean Sergiu Cechir debutează la Jocurile Olimpice. CINE SUNT URMĂTORII
- Jamaicanul Usain Bolt, starul mondial al atletismului, a oferit o inedită demonstrație de samba (VIDEO)
- JO 2016: CU OCHII ÎN LACRIMI. Judocanul moldovean, Valeriu Duminică şi-a încheiat evoluţia la Olimpiadă
- VIRAL! Ce i s-a întâmplat unui scrimer francez în timpul luptei la JO 2016 (VIDEO)
- Cele mai înspăimântătoare morţi în timpul Jocurilor Olimpice (VIDEO)
- Fază amuzantă la Jocurile Olimpice de la Rio. Reacţia de milioane a unei sportive din China