Risc de epidemie de antrax. "Rusia a transformat hidrocentrala Nova Kahovka într-un mormânt"
Autorităţile ucrainene evaluează riscul apariţiei unor epidemii, inclusiv focare de antrax, după ce o explozie atribuită forţelor ruse a dus la ruperea barajului de la Nova Kahovka, teritoriu din sudul Ucrainei controlat de Moscova. Şi asta pentru că au fost inundate depozite de combustibil, de substanţe chimice şi de îngrăşăminte, iar substanţele toxice s-au deversat în fluviul Nipru.
O parte din produsele depozitate în aceste infrastructuri a sfârşit prin a se revărsa în Nipru, peste care era amplasat barajul, sau dusă de ape pe întinderi vaste şi păduri inundate pe ambele maluri ale acestui fluviu care se varsă în Marea Neagră, relatează Agerpres, cu referire la EFE.
"Poluarea şi otrava din zonele inundate vor ajunge rapid în apele subterane, vor otrăvi râurile, iar de acolo vor ajunge în Marea Neagră", a spus preşedintele ucrainean.
Zelenski a avertizat, de asemenea, cu privire la inundarea, la sud de baraj, a "cel puţin două" terenuri unde au fost îngropate animale infectate cu antrax, o boală infecţioasă şi letală care afectează păsările şi mamiferele.
Scoaterea la suprafaţă a resturilor de animale îngropate cu antrax după inundarea zonei ar putea duce la apariţia unor focare de antrax, avertizează de altfel şi experţii.
Antraxul poate fi contractat şi de oameni, care însă nu îl transmit între ei.
CITEŞTE ŞI AUDIO Moldova trimite în Ucraina un lot de asistență umanitară pentru gestionarea dezastrului de la Nova Kahovka
Potrivit preşedintelui ucrainean, cele două cimitire de animale cu antrax se află în partea ocupată de Rusia a regiunii Herson, cea mai afectată de catastrofă. Ucraina a avertizat asupra lipsei de reacţie din partea Moscovei pentru atenuarea dezastrului pe malul fluviului pe care îl controlează. Media de stat ruse prezintă evenimentele din Herson ca pe nişte "simple inundaţii", potrivit publicaţiei independente ruse Meduza.io.
Într-o evaluare a pagubelor, Zelenski a indicat că 50.000 de hectare de pădure au fost inundate în acest "ecocid", dintre care "cel puţin jumătate va pieri".
"Zeci de mii de păsări şi cel puţin 20.000 de animale sălbatice riscă să piară", a adăugat preşedintele ucrainean, care a acuzat Rusia că a transformat centrala hidroelectrica de la Nova Kahovka într-un "mare mormânt pentru milioane de vieţuitoare".
Potrivit celui mai recent bilanţ, cel puţin 13 persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor cauzate de distrugerea barajului hidrocentralei de la Kahovka, notează publicaţia independentă rusă Meduza.io.
Potrivit datelor oficiale ale Ministerului ucrainean de Interne, în regiunea Herson, patru persoane au murit, 13 persoane au fost date dispărute, iar 11 persoane au fost rănite din cauza bombardamentelor în timpul evacuării. În regiunea vecină Mikolaiv, potrivit autorităţilor ucrainene, se înregistrează un mort.
Vladimir Saldo, liderul numit de Moscova în partea anexată a regiunii Herson, a declarat că opt persoane au murit din cauza inundaţiilor pe malul stâng ocupat al Niprului.
Circumstanţele ruperii barajului de la Nova Kahovka săptămâna aceasta "nu sunt încă pe deplin clarificate", motiv pentru care considerarea catastrofei drept o crimă de război este "prematură", a declarat vineri un purtător de cuvânt al Biroului ONU pentru drepturile omului, citat de EFE.
"Este încă prea devreme pentru a ne pronunţa dacă a fost sau nu comisă o crimă de război", a declarat purtătorul de cuvânt al biroului, Jeremy Laurence, care, cu toate acestea, a reiterat apelul acestui organism ONU pentru o anchetă "independentă şi imparţială" a dezastrului de pe cursul inferior al fluviului Nipru.
Laurence a solicitat, de asemenea, autorităţilor ruse să permită accesul agenţiilor ONU şi organizaţiilor umanitare în teritoriile ocupate de Rusia în zona inundată, pentru a afla care sunt efectele ruperii barajului pe malul stâng al fluviului.
Un atac deliberat asupra infrastructurii civile poate fi considerat o crimă de război, în conformitate cu dreptul internaţional, iar misiunile ONU de constatare a faptelor în Ucraina au acuzat anterior invadatorii ruşi de astfel de încălcări ale drepturilor omului pe parcursul a peste 15 luni de război.
Laurence a subliniat că dezastrul de la Kahovka a încălcat drepturile locuitorilor din zonă la locuinţe, sănătate şi securitate.
'Mulţi au fost evacuaţi din casele lor, lăsând totul în urmă, fără să ştie dacă şi-au pierdut locuinţele pentru totdeauna, în timp ce spitalele sunt inundate, privându-i pe mulţi de îngrijirile medicale de care au nevoie în acest moment critic', a subliniat purtătorul de cuvânt citat.
Laurence a avertizat că riscul apariţiei în zonă a unor epidemii de boli transmise prin apă, cum ar fi holera şi diareea, "este foarte ridicat", în timp ce mii de oameni au pierdut accesul la ceea ce a fost cândva principala sursă de apă potabilă în regiune.
El a reiterat temerile că minele antipersonal şi alte arme ar fi putut fi spălate de apele eliberate după ruperea barajului.
" Întreaga zonă inundată ar putea fi considerată acum o zona contaminată de mine", a spus Laurence.
"Este vorba de o detonare 100% dinăuntrul hidrocentralei de la Nova Kahovka şi nu de avarieri ale barajului în urma unor tiruri", a declarat pentru mai multe media ruse independente, cu sediul în străinătate, între care şi The Moscow Times, expertul militar rus Pavel Luzin.