RISC DE TSUNAMI în Noua Caledonie, după ce un CUTREMUR PUTERNIC a lovit Oceanul Pacific
O alertă de tsunami a fost emisă pentru Noua Caledonie, după un cutremur cu magnitudinea de 7,6 grade pe scara Richter, autorităţile avertizând că ar putea exista valuri cu înălţimi de trei metri care ar afecta Noua Caledonie şi Vanuatu, transmite digi24.ro.
Cutremurul s-a produs o adâncime de 10 km şi a avut loc la o distanţă de 155 km de insulele Loyalty, care fac parte din Noua Caledonie, un teritoriu francez. Seismul a avut loc miercuri după-amiază ora locală.
"Având în vedere parametrii preliminari, valuri periculoase de tsunami sunt posibile pentru coastele situate pe o rază de 1.000 km de epicentrul cutremurului", a avertizat Centrul Pacific de Avertizări pentru Tsunami.
Înaltul Comitet din Noua Caledonie a emis o alertă privind tsunami pentru întreg teritoriul ordonând "evacuarea imediată" a persoanelor în zonele sigure şi aplicare "instrucţiunilor de siguranţă".
"Dacă nu aveţi timp să pregătiţi evacuarea, distanţaţi-vă la peste 300 de metri de coastă sau la o înălţime de peste 12 metri", se arată în avertismentul autorităţilor.
Oamenii au fost avertizaţi să nu îşi folosească vehiculele, să îşi lase copiii la şcoală pentru că vor avea grijă profesorii de ei şi să nu ocupe ţină liniile telefonice ocupate.
Ulterior, autorităţile au anunţat că nu este necesară evacuarea pentru coasta de vest a ţării, unde este situată şi capitala Noumea. Însă au avertizat locuitorii "să rămână vigilenţi din cauza unor modificări neobişnuite ale nivelului mării".
- Cratere uriașe în șosele, clădiri afectate în urma cutremurului cu magnitudinea 7 din Alaska (VIDEO)
- CUTREMUR PUTERNIC ÎN ALASKA: Seismul de 7 grade a fost urmat de peste 30 de replici
- CUTREMUR cu magnitudinea de 6,3 grade în Indonezia
- Un cutremur cu magnitudinea 7,1 s-a produs în sudul Oceanului Atlantic