"Riscă până la şapte ani de închisoare". DETALII privind percheziţiile în cazul BEM şi Banca Socială
Patru persoane au fost audiate la sediul CNA, în dosarul BEM. Potrivit şefului Direcţiei Urmărire Penală a CNA, Bogdan Zumbreanu, cei suspectaţi nu au fost reţinuţi, ci sunt cercetaţi în stare de libertate. Câteva persoane au făcut parte din Consiliul de administraţie al Băncii de Economii.
"S-au desfăşurat percheziţii în sediile unor agenţi economici care au beneficiat de astfel de credite. La CNA au fost aduse patru persoane, dintre care două au făcut parte din Consiliul de administaţie al BEM. Ele sunt bănuite de abuz de serviciu şi riscă până la şapte ani de închisoare. Persoanele suspectate nu au fost reţinute, ci sunt cercetate în stare de libertate", a declarat Zumbreanu.
Totodată, Bogdan Zumbreanu a menţionat că va trece ceva vreme până va fi stabilită ţara în care s-au "vărsat" banii din Moldova.
"S-au identificat mai multe bunuri care ar putea fi sechestrate. Urmează a fi stabilită şi ţara unde au fost transferaţi banii în cauză. Nu putem prin acţiunile noastre să generăm panică în societate, trebuie să fim atenţi ca să nu fim atacaţi în instanţă", a adăugat acesta.
De asemenea, unele persoane suspectate ar putea fi arestate, a comunicat Zumbreanu.
"Alte persoane bănuite se eschivează să se prezinte la CNA. Am putea emite mandate de arest. Ei nu îşi recunosc vina. În caz că nu se vor prezenta la prima citaţie a organului de drept, ei vor fi arestaţi, iar angajaţii companiei Kroll din Marea Britanie, care duc investigaţii în acest caz, nu vor putea să îi audieze în caz de necesitate", a declarat şeful Direcţiei Urmărire Penală a CNA, Bogdan Zumbreanu.
PUBLIKA.MD menţionează că, unul dintre cei audiaţi la CNA, în acest dosar, este omul de afaceri Ilan Shor, care a declarat că a oferit informaţii importante oamenilor legii.