Riscă să stea după gratii trei luni, pentru că a uitat să returneze unei biblioteci două cărţi
Embed:
O femeie din statul american Michigan riscă să stea după gratii trei luni, pentru că a uitat să returneze unei biblioteci două cărţi. Melinda Sanders-Jones a aflat întâmplător despre faptul că pe numele ei a fost emis mandat de arestare. Ea a fost informată de şeful său, care i-a verificat cazierul înainte să o promoveze la locul de muncă.
"M-a sunat şeful şi m-a anunţat că a fost emis un mandat de arestare pe numele meu. Când mi-a zis asta, am oprit maşina pentru că râdeam în hohote. Atunci, el mi-a zis că vorbeşte serios. Eu i-am spus că nu are cum să fie aşa ceva", a spus locuitoarea statului Michigan, Melinda Sanders-Jones.
Femeia a împrumutat cele două cărţi în urmă cu mai mulţi ani, iar apoi a început să aibă probleme în familie şi a uitat de ele. Reprezentanţii bibliotecii au început să-i trimită somaţii săptămânal, iar apoi lunar. Scrisorile nu au ajuns la Melinda, pentru că aceasta şi-a tot mutat locul de trai.
"Mi-am schimbat numerele de telefon, mi-am schimbat toată viaţa", a spus Melinda.
Pe lângă cele trei luni de închisoare, femeia riscă şi o amendă de 500 de dolari pentru nereturnarea bunului închiriat.
"Nu cred că este ok să fii trimis la închisoare pentru două cărţi. Cred că este clar că nu am încercat să le fur", a menţionat femeia.
Melinda Sanders-Jones a declarat că va contesta decizia în instanţă. Până când își va rezolva problema, ea a fost trimisă în concediu fără plată.