Fostul ministru al Finanţelor, Rishi Sunak, a fost ales preşedinte al Partidului Conservator şi, respectiv, prim-ministru al Marii Britanii. Asta după ce, singurul său rival, Penny Mordaunt, s-a retras din cursa internă. De dimineaţă, Sunak avea peste 160 de semnături din partea parlamentarilor conservatori.
Sunak a avut susţinerea parlamentarilor şi atunci când concura cu Liz Truss. Şi atunci a fost pe locul doi. Partidul însă a ales-o pe Liz Truss.
Astfel, Rishi Sunak, în vârstă de 42 de ani, devine primul hindus şi prima persoană de culoare care va conduce guvernul Marii Britanii. El este şi cel mai tânăr care preia această funcţie, din ultimii 200 de ani.