Rivaldo aruncă umbră pe Real Madrid
Rivaldo, actualmente preşedinte-jucător al formatiei braziliene Mogi-Mirim, a făcut mai în glumă mai în serios nişte declaraţii privind practica stimulării unor terţe echipe în fotbalul spaniol. Potrivit lui Rivaldo, pe când juca la clubul din La Corunia, el şi colegii săi ar fi fost stimulaţi de Real Madrid pentru a încurca Barcelona.
"Căpitanul echipei noastre ne-a spus ca Madrid ne va da o primă dacă vom câştiga meciul din deplasare cu Barcelona. Totuşi, noi am pierdut cu 0-1. Ronaldo a marcat şi de aceea nu am putut lua prima.
în acea vară, m-am transferat la Barcelona, unde avea să joc pâna în 2002. Mi sa mai întamplat de două sau trei ori asemenea oferte.", a dezvăluit Rivaldo.
Lorenzo Sanz, preşedintele Realului în acea perioada, a menţionat că nu are nici cea mai vagă idee despre ceea ce a declarat Rivaldo.
Pe de altă parte, jucătorul brazilian a mărturisit că a fost şi el de cealaltă parte a baricadei. În 2004, pe când activa la Olympiakos Pireu, în Grecia, Rivaldo ar fi propus fostei sale echipe, Deportivo, o anume sumă de bani pentru a-i învinge pe cei de la AS Monaco în grupele Ligii Campionilor. În cele din urmă, Deportivo a pierdut cu 0-5, iar Olympiacos a fost eliminată din Liga Campionilor.