ROADĂ BOGATĂ DE PORUMB: Ministerul Agriculturii preconizează 2 milioane de tone
Embed:
Fermierii care au sădit anul acesta porumb vor strânge o roadă bogată. După ce în 2020 culturile agricole au fost afectate de secetă, în 2021 specialiștii prognozează o recoltă peste medie. Potrivit Ministerului Agriculturii, în acest an vor fi culese peste două milioane de tone de porumb. Andrei Buzovoi din satul Pârliţa, raionul Ungheni a semănat în primăvară puțin peste 600 de hectare şi spune că roada este peste aşteptările sale.
"Am planificat o recoltă minimă de 8 tone la hectar, dar vedem. Condiţiile sunt bune şi cred că nu o să fim dezamăgiţi, dacă nu o să avem alte calamităţi. Este un an cu recolte bune, eu cred că deabia s-a început recoltarea, şi nu putem face unele concluzii. Dar aşteptăm ceva mai bun ca în anii precedenţi."
Agricultorul a semănat porumb hibrid din SUA.
"Am luat o decizie aşa ca să pun o suprafaţă mai mare, dar din cauza că anul trecut a fost secetă. El este cu mult mai ieftin, din acest motiv am luat această decizie, dar şi la recoltă nu este rău. Undeva pe locul doi, pe locul trei se amplasa."
Fermierul mai spune că ploia cu grindină din ultima perioadă nu i-a afectat roada.
"Practic au fost, cum am şi vorbit, când erau cu trei, patru frunze au fost atacate cu grindină, uitaţi. Dar au avut condiţii, îngrăşăminte, ploaia a fost dată la timp şi şi-a revenit."
Potrivit Ministerului Agriculturii, recolta din acest an ar urma să fie la nivelul celei din 2019.
"Anul acesta au fost înfiinţate 494 mii de hectare cu porumb. Se preconizează o recoltă de circa 2 milioane de tone, deci iarăşi este una buna ca în anii buni."
Anul trecut, culturile au fost afectate de secetă, iar recolta de cereale, grâu şi orz, a fost de doar aproximativ 600 000 de tone.