Roada bună nu îi bucură pe fermieri. Producţia autohtonă pierde competiţia cu cea din alte ţări
Producţia de struguri de masă va fi mai bogată anul acesta. Agricultorii, însă, nu au motive de bucurie. Pe lângă faptul că oferta generoasă face fructele mai ieftine, în Moldova nu există ambalaj corespunzător pentru export. Din această cauză, strugurii autohtoni pierd competiţia cu producţia din alte ţări.
În lipsa unui ambalaj corespunzător de transportare, un strugure de calitate superioară ca formă, culoare şi dimensiuni va ajunge la destinaţie aproape strivit.
După o perioadă lungă de muncă şi bani învestiţi, Iulia Murea a cules primii struguri. Deşi producţia este de cea mai înaltă calitate, va fi nevoită s-o vândă la preţul de treisprezece lei pentru un kilogram, cu trei lei mai puţin faţă de preţul din 2012.
"Piaţa noastră este mică. Preţurile de pe piaţa Moldovei nu acoperă toate cheltuielile pe care le suportă producătorii. Noi trebuie să ieşim la export. Trebuie să facem nişte centre mari, cu frigidere, cu prerăcire, cu casă de ambalare, unde vor fi mii de locuri de muncă. 20-30% se adaugă din contul ambalajului", a relatat Iulia Murea viticultor din Budesti.
Construcţia unei case de ambalare a strugurilor în ţara noastră este abia la nivel de proiect.
"Nu cred că vom ajunge la lădiţile din carton, fiindcă din păcate, cartonul care se produce la noi nu este de calitate şi trebuie să-l importăm. Cred că în doi ani va fi această casă de ambalare", a menţionat vicedirectorul Asociaţiei Producătorilor de Struguri, Sergiu Zabolotnîi.
Experţii estimează, pentru anul acesta, o producţie globală de 100 de mii de tone de struguri.