Robbie Williams şi Ayda Field nu vor mai face parte din juriul The X Factor. Care este motivul
Cântăreţul Robbie Williams şi soţia acestuia, Ayda Field, au anunţat că nu vor mai face parte din juriul competiţiei televizate The X Factor în sezonul următor, scrie agerpres.ro.
Cei doi au spus că în curând ''vor anunţa lucruri foarte importante'' şi că este prea dificil să găsească timp pentru toate.
"Din păcate... este imposibil să le faci pe toate... şi ne pare extrem de rău să vă anunţăm că nu vom reveni la The X Factor anul acesta'', au scris cei doi pe Instagram.
"Vom lucra, cu toate acestea, la alte proiecte cu Simon (Cowell) şi, întrucât suntem fani pasionaţi ai emisiunii, vom urmări The X Factor, să vedem voturile şi când se supără Simon...''.
Anunţul celor doi a survenit după ce un alt coleg din juriul X Factor, Louis Tomlinson, a declarat că e posibil să nu mai revină pe platoul emisiunii difuzate de de postul de televiziune ITV, dacă acest lucru va sat în calea carierei sale solo.
Component al trupei One Direction, Tomlinson, a câştigat sezonul precedent al competiţiei muzicale alături de concurentul Dalton Harris.
"Dacă va sta în calea misiunii mele din anul acesta, aceea de a lansa un album, va deveni puţin probabil", a declarat cântăreţul pentru emisiunea de televiziune Lorraine.
Williams şi Field s-au alăturat anul trecut emisiunii concurs X Factor, jurizând alături de Cowell şi Tomlinson.
Cowell a spus despre Field că este ''o revelaţie'', după ce anumite voci au pus sub semnul întrebării realizările actriţei în momentul în care a fost anunţat că va face parte din juriu.
Întrucât emisiunea The X Factor se confruntă cu o scădere a audienţei, Cowell intenţionează să reorganizeze show-ul, care ar putea avea o ediţie specială, cu concurenţii din sezoanele precedente.
- Spectacol la mondialul de football-freestyle de la Varșovia. Câștigătorul probei masculine a devenit Erland Fagerli
- Juliette Binoche va fi preşedinta juriului Festivalului de Film de la Berlin
- Show-ul muzical X Factor nu se mai difuzează. Antena 1 renunță la el după 7 ani de activitate
- Gimnastele echipei naționale a Moldovei, în toiul pregătirilor pentru competiţia din Spania