Robert De Niro, invitat special în cadrul Festivalului de Film de la Marrakech
foto: variety.com
Robert De Niro va fi invitatul-vedetă al celei de-a 17-a ediţii a Festivalului de Film de la Marrakech, desfăşurat în perioada 30 noiembrie-8 decembrie 2018, în cadrul căruia actorului american va fi omagiat pentru întreaga carieră, au anunţat luni organizatorii, scrie agerpres.ro.
Protagonistul unor pelicule precum ''Taxi Driver'', ''Raging Bull'' sau ''Casino'', De Niro va primi "Steaua de Aur" în semn de recunoaştere pentru "prodigioasa sa carieră".
"Chiar dacă am mai fost la Marrakech de nenumărate ori, simt că acum voi vedea oraşul dintr-o altă perspectivă, o perspectivă pe care mi-am dorit dintotdeauna să o descopăr", a declarat actorul de 75 de ani într-un comunicat.
De-a lungul carierei sale de aproape 50 de ani, Robert De Niro a fost recompensat cu două premii Oscar pentru ''The Godfather: Part II'' (1974) şi ''Raging Bull'' (1980) precum şi cu două Globuri de Aur, dintre care unul pentru întreaga activitate.
Juriul acestei ediţii a celui mai important festival de film din Regatul Maroc va fi prezidat de regizorul american James Gray.
Ediţia din 2017 a fost anulată pentru a "face o pauză şi a reflecta la direcţia editorială a festivalului", potrivit organizatorilor.

- Robert De Niro despre alegerea lui Trump: ''Mă simt la fel ca după 11 septembrie 2001''
- Robert de Niro este cel mai bine plătit actor din seriale în 2017. Ce onorariu primește pentru apariția sa într-un episod
- Robert De Niro l-a criticat dur pe Donald Trump: Lumea lui este lipsită de onestitate şi marcată de lăcomie