Robert Kubica, gata de o nouă aventură. Fostul pilot a participat la testele oficiale ale echipei Mercedes
La doi ani de la accident, fostul pilot de Formula 1, Robert Kubica este gata de o nouă aventură. Polonezul a participat la testele unei maşini din Campionatul german de turisme şi a declarat că în scurt timp ar putea reveni oficial în competiţiile auto.
Kubica nu şi-a revenit sută la sută după accidentul grav suferit în 2011. Acesta îşi controlează cu greu mâna dreaptă. Chiar şi aşa, fostul pilot de Formula 1 are ca obiectiv revenirea în sporturile auto.
"Aproape cu doi ani în urmă făceam aici teste cu echipa de Formula 1, acum iată sunt cu DTM. Desigur, aş vrea să conduc acum o maşină de Formula 1, dar totul trebuie de făcut treptat. Poate într-o zi voi avea ocazia să urc din nou la volanul unui bolid", a spus Kubica.
Robert Kubica are 28 de ani şi a debutat în Formula 1 în sezonul 2006. După cinci ani, 76 de curse şi o victorie în campionatul mondial, polonezul s-a retras din Marele Circ, după ce a suferit un accident grav la raliul Ronde di Andora.