Robert Lewandowski este favorit la câştigarea "Balonului de Aur". Atacantul polonez a stabilit un nou record al competiției
sursa foto: publika.md
Robert Lewandowski este considerat unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume, fiind şi unul dintre favoriţii la câştigarea "Balonului de Aur". În acest sezon, atacantul polonez a marcat 41 de goluri în Bundesliga și, astfel, a stabilit un nou record al competiției.
La EURO 2020, Lewandowski va fi principala armă a naționalei Poloniei. El visează să cucerească un trofeu cu selecționata ţării sale, la fel cum a făcut-o cândva idolul său, renumitul jucător francez, Thierry Henry.
"Cred că atunci când evolua pentru Arsenal, eu aveam 11 sau 12 ani. A fost prima dată când l-am văzut și am remarcat ceva special la el. Ceva ce nu aveau alți fotbaliști. Felul cum se mișca, momentele simple de creație, finețea și șutul, era ceva ce m-a făcut să-l admir chiar de la început."
Thierry Henry a jucat la trei ediții ale Campionatului European și a marcat, în total, 6 goluri. La EURO 2000, a cucerit trofeul.
"Erau meciuri când juca pentru Arsenal sau naționala Franței și le câștiga de unul singur. În special execuțiile de la distanță de pe partea stângă. Era ceva ce îl scotea în evidență. Multă lume știa ce poate face, înscriind și goluri, dar el o făcea într-o manieră deosebită."
La EURO 2020, Polonia va fi o nucă tare pentru orice adversar, mai ales pentru că are atacanți de talie mondială. Selecționerul Paulo Sousa afirmă că se simte onorat să-l antreneze pe Robert Lewandowski.
"Sunt bucuros că îl pot convoca pe cel mai bun jucător al momentului! Îl vrem alături de ceilalți jucători, unde el poate combina și unde poate interacționa, pentru a nu fi marcat de doi-trei adversari. Îi avem pe Milik, Piatek. Avem atacanți foarte buni."
Polonia va juca în grupa E, cu Spania, Suedia și Slovacia. EURO 2020 va începe vineri, 11 iunie și se va desfășura până pe 11 iulie.
Toate meciurile turneului vor fi transmise în direct de PRIME și CANAL 5, unde vor fi comentate în limba română, dar și de CANAL 3, având comentariul în rusă.