Roberto Carlos a devenit antrenor principal la formaţia turcă Sivasspor
Roberto Carlos a devenit antrenor cu acte în regulă. Oficialii formaţiei turce Sivasspor au anunţat că au semnat un contract valabil pe trei ani cu fosta vedetă a naţionalei Braziliei.
Fostul fundaş va fi antrenor principal pentru prima dată în carieră, însă nu se află la prima experienţă pe banca tehnică. Roberto Carlos a făcut parte până la finalul sezonului trecut din staff-ul tehnic al lui Anji Mahacikala, alături de Guus Hiddink. Unul dintre obiectivele şefilor turci este participarea într-o cupă europeană, însă acest lucru va fi obligatoriu doar din cel de-al doilea an. Sivasspor s-a clasat pe locul 12 în campionatul recent încheiat din Turcia.
În cariera de jucător, Roberto Carlos a evoluat pentru echipele Palmeiras, Inter Milano, Real Madrid, Fenerbahce şi Corinthians.