Roberto Martinez şi-a anunţat demisia de la Naţionala Belgiei
Naţionala Belgiei a rămas fără selecţioner! Tehnicianul spaniol Roberto Martinez şi-a anunţat demisia ca urmare a eliminării echipei sale în faza grupelor a Cupei Mondiale de fotbal din acest an.
"A fost o perioadă minunată. Au fost şase ani în care am reuşit să obţinem performanţe remarcabile cu o echipă naţională. Iar asta mă face să fiu mândru. Cred că a plăcut la multă lume felul cum a jucat această echipă şi ce victorii a obţinut. Şi fanii belgieni cred că au apreciat acest lucru. Dar a venit timpul şi o spun aşa cum este că acesta a fost ultimul meci pentru mine", a spus ROBERTO MARTINEZ, antrenor.
Belgia s-au clasat pe locul al trei în grupa F a competiţiei din Qatar, după ce au remizat în ultimul meci cu vicecampioana mondială Croaţia. Reprezentativa condusă de Zlatko Dalić s-a calificat în optimile competiţiei de pe poziţia secundă în această grupă, câştigată surprinzător de naţionala Marocului.
Unele surse din presa belgiană au evidenţiat şi faptul că Roberto Martinez era pe final de contract, astfel că nu poate fi vorba de o demisie, ci mai degrabă un refuz de a negocia cu federaţia o eventuală prelungire a contractului.
Tehnicianul spaniolul, care a preluat această selecţionată în 2016, a dus-o la cea mai bună clasare a sa din istorie la o Cupă Mondială, după ce a reuşit un incredibil loc 3 la ediţia din 2018, disputată în Rusia, acolo unde a fost eliminată de Franța, viitoarea câştigătoare a titlului mondial.