ROBOŢII vor decide cine este mai frumoasă! Primul concurs de frumusețe judecat de inteligențe artificiale
În curând, va avea loc un concurs internațional de frumusețe, cu un juriu format exclusiv din roboți, transmite playtech.ro.
Concursul presupune ca participanții să își facă poze cu o aplicație specială și să le încarce pe site-ul dedicat concursului. Se va lucra cu algoritmi sofisticați de recunoaștere facială, care vor permite roboților să judece frumusețea în moduri în care nu o făceau până acum.
Alex Zhavoronkov, consultant în competiție și CEO al Insilco Medicine, o companie de bioinformatică concentrată pe procesul de îmbătrânire a oamenilor, consideră că avansarea recentă a învățării aprofundate a mașinăriilor a făcut aceste tipuri de recunoaștere mult mai precise.
Concursul bazat pe judecata inteligențelor artificiale nu se rezumă doar la încărcarea de selfie-uri de către participanți.
Scopul este de a face roboții să înțeleagă frumusețea, iar în spate se află o industrie masivă anti-îmbătrânire, care vrea să înțeleagă mai bine cum poate monitoriza conservarea tinereții.
Drept dovadă, printre parteneri se numără nume precum Microsoft, Nvidia, Youth Laboratories și alte companii din aceeași sferă.
Zhavoronkov speră ca acest concurs să faciliteze lansarea unor aplicații care să permită oamenilor să țină sub control efectele diverselor produse (inclusiv cosmetice) asupra chipurilor lor și e de părere că oamenii sunt mai preocupați de felul în care arată, decât de calitatea vieții în general.
Experții au de gând să lanseze o aplicație numită RYNKL, care va permite utilizatorilor să își facă selfie-uri pentru a analiza eventualele schimbări ale ridurilor de pe față, în contextul stilului de viață, comportamentului și altor factori.
Concursul va avea loc la fiecare jumătate de an, iar mai multe echipe din toată lumea vor fi invitate să își testeze roboții. Alex Shevtsov, fondator și CEO al Youth Laboratories, a pus problema într-un mod interesant: „Ție îți place Tesla-ul tău, dar ți-ar plăcea ca Tesla-ul tău să te placă?”
Oamenii nu sunt, probabil, pregătiți în adevăratul sens al cuvântului ca mașinăriile să dea verdicte în ceea ce privește frumusețea. În orice caz, dacă lucrurile merg bine, în câțiva ani roboții ar putea înțelege inclusiv artificiile de înfrumusețare. Până atunci, pozele pentru concurs trebuie să fie naturale: fără machiaj, fără barbă și fără pălării pe cap.